Fuck everybody! Just hoping not EVERYbody..

Am realizat că nu mă pricep deloc la oameni. Ori sunt eu prea naivă (a se citi proastă), ori oamenii se schimbă prea repede.

Adică nu trebuie să mă uit decât la numărul mare de oameni pe care iniţial i-am plăcut, dar mi-au făcut mai mult rău. Sau şi mai bine, să ne uităm decât la băieţii de care tind să mă îndrăgostesc. Poate e doar masochismul pe care încă nu reuşesc să îl percep ca ceva real.

În ultimul timp am încercat să iau mai în serios toată treaba cu limbajul trupului. wow! Ce răsturnări de situaţie..

De ce toată lumea care pare drăguţă vrea doar să obţină ceva de la tine? A obţinut, s-a dus şi partea drăguţă din el. Nu s-a obţinut, ţi l-ai făcut duşman.

Odată demult credeam că toţi oamenii sunt buni. Le dădeam "the benefit of doubt" de fiecare dată. Ce dacă toată lumea mă prevenea? Eu ştiam mai bine. De ce ar fi vrut să îmi facă cineva rău dacă eu nu am nici o treabă cu el? Am avut demult un prieten care a încercat să îmi deschidă ochii (într-un mod foarte prost din păcate), dar căruia acum îi dau dreptate. Nu ştiu dacă prin acum înţeleg de acum încolo, sau doar acum, 4 iunie ora 3 dimineaţa.

Love and peace? A bunch of bullshit. Toţi vor ceva de la tine. Au obţinut, tu poţi să dispari definitiv de pe planetă. Nu mai prezinţi interes.

Recitesc ce am scris şi simt prea multă amărăciune. O fi de la prea multe cafele amare. Sau doar de la faptul că devin din ce în ce mai dezamăgită de persoanele care mă înconjoară.

Să îmi schimb mentalitatea sau anturajul? Sau poate sunt doar eu greu de mulţumit?

Un time-out al minţii

Te plimbi prin ploaie: tu, picăturile mari de apă care ţi se preling pe frunte, pe ochi, pe buze; luna amară care îţi călăuzează paşii pe poteca îngustă. Nu ştii unde va ajunge. Ai renunţat la curiozitate pentru moment, a dispărut şi teama de necunoscut. Eşti ca un zombie, ca o păpuşică mânuită de altcineva. Picioarele merg fără tine, fac parte din alt corp. Nu mai eşti tu. Dar nu îţi dai seama.

Mergi pe spirală.

Îţi aminteşti. Oare de ce avem amintiri? Ah da, ca să nu faci în prezent greşelile din trecut. Te-ai hrănit cu trecut, te hrăneşti cu prezent, te vei hrăni cu viitor. Mâncarea în sensul pe care îl ştim nu înseamnă nimic. Oricum vom ajunge să mâncăm pastiluţe sau paste la tuburi în câţiva ani. Adevărata hrană constă în ceva mai mult. Pentru care nu omori fiinţe nevinovate şi rupi plante binefăcătoare. Ci ceva care te poate distruge pe tine, se hrăneşte din tine. Şi te va devora dacă o laşi!

Şi mergi în continuare pe spirală.

Începi să îţi simţi genunchii. Şi degetele de la picioare. Ai recăpătat controlul. Crezi? Hahahaha. Nu ai niciodată controlul. E doar o iluzie. Dar una cu care te hrăneşti, şi nu se hrăneşte şi ea cu tine. Tot e ceva, îţi zici. Şi ploaia se opreşte. Şi poate se face dimineaţă.

Dar luna stă după colţ.

Şi mergi în continuare pe spirală..