De-a lungul vastei mele experienţe ca angajat (aproape 11 luni), am realizat că acest lucru mirific - şi anume muncitul pe o leafă care nu compensează efortul depus, la un şef care te foloseşte pe post de păpuşă de mânuit, care îţi înfrânează absolut orice soluţie creativă, pentru care drepturile salariatului la concediu, zile libere legale, odihnă, recreere în timpul orelor de muncă nu există - nu este pentru mine.
Că nu or fi toţi aşa, cred. Dar în linii mari, judecând după nemulţumirile tuturor cunoştinţelor mele în acest domeniu, e clar că nu se merită nici un moment să munceşti ca un sclav. Pentru că da, asta suntem toţi în această situaţie - SCLAVI.
Mă rog, ca să nu o lungim, dau şi eu un anunţ:
"Sclav (se poate citi şi lefegiu), caut stăpân, cer salariu direct proporţional cu efortul depus, bonuri de masă, telefon, maşină dacă se poate, respectarea zilelor de concediu. Oi cere mult? Ah şi nu, nu va fi definitiv sau pe termen lung, nu voi îmbătrâni acolo. Doar cât să mă pun pe picioare :D"
