Ce am mai făcut în ultimul timp

Pentru că nu am mai scris de foarte mult timp mă simt obligată să dau nişte lămuriri:

1. Mi-am găsit într-un final stăpân pentru starea de sclavie mult râvnită de majoritatea bucureştenilor (numai că de data asta sunt un sclav cu mult mai multe libertăţi). E o boală gravă, dar va trece în curând.

2. Am început o muncă asiduă la un site de travel...pentru călători, nu turişti. Pot să zic fără modestie că va fi ceva jmeker (încă nu e că nu avem destule postări), dar fiţi pe fază - adică abonaţi-vă şi voi la un RSS sau newsletter - Nomadic Lifestyle

3. Mi-am luat şi eu în sfârşit un aparat foto mai de Doamne-ajută, după ce mi l-am uitat pe ultimul în WC la un muzeu din Atena, aşa că am simţit nevoia să îmi fac un blog pentru a-mi împărtăşi operele şi pentru a vedea dacă evoluez totuşi cu timpul.. Aici linkul

Toate acestea fiind zise...enjoy! :)

Vreau!

Am chef
...să fac dragoste pe plajă
...să citesc întinsă în iarbă
...să privesc animăluţele din apă (nu neapărat din Marea Neagră)
...să simt adrenalina unei sărituri de la înălţime
...să descopăr un loc pierdut de restul lumii
...să mă plimb prin ploaie caldă de vară
...să mă joc, la fel ca în copilărie
...să zbor...

Reflecţii

" - Eşti supărată?

- Sunt gânditoare, sunt visătoare, îmi fac planuri de viitor şi mă văd în atâtea ipostaze. Îmi fac griji că nu sunt bani, îmi fac griji că nu vreau să îi câştig ca 90% din populaţie. Mă frământ să îmi imaginez şi să găsesc soluţia pentru viaţa perfectă, dar imediat mă întreb: oare chiar există şi oare chiar o doresc? Şi apoi mă găsesc între trecut şi viitor. Deci poate doar prezentul contează? Să trăieşti ca şi cum nu există viitor? Sau să trăieşti în aşa fel încât viitorul să fie mai bun decât prezentul? Sau poate se implică una pe alta..Şi închid ochii - mă văd ascunsă în iarbă, mă uit la stele, încerc să aud natura, dar mă trezeşte un claxon şi devin tristă. Sunt frustrată în cutiuţa asta de chibrituri pe care o numim apartament. Aştept cu nerăbdare weekend-ul să evadez. Şi aştept cu o nerăbdare mai potolită aparent, dar care arde mai tare de a scăpa definitiv de cătuşele astea, nu să mă rog pentru 2 zile de permisie. Sunt supărată? Nu, sunt gânditoare. "

Natură..vie

Un weekend. O maşină, prieteni cât să o umple. Bani puţini - de motorină şi ceva de-ale gurii. O pereche de ochelari şi un tub - ambele de snorkeling. Un buletin să-l arăţi la vamă. Tyulenovo, Bulgaria.

Am văzut aşa:

- peştişori de la 2 la 20 de cm (printre care am înotat foarte aproape)

- peşti care se tăvăleau în nisip

- ceva care semăna a peşte cu picioare

- crabi albi şi negri, de diferite dimensiuni

- crab care mânca

- crab cât piciorul meu (aproape l-am atins) - nu pot explica cum m-am speriat când mi s-a părut puţin mai târziu că mă apucă ceva de picior

Am sărit de pe o stâncă de la mai mult de 2 metri de data asta. Şi am făcut o vânătaie de toată frumuseţea alunecând pe pietre. Dar este extraordinar să vezi atâta viaţă sub picioarele tale, de care habar nu aveai altfel. Să te simţi cu adevărat în natură, să asculţi lumea din jurul tău, fără să fii bruiat de claxoane şi motoare, să dormi sub miliarde de stele - pe care să le şi vezi.

Este minunat!

When life hands you lemons, don't be bitter. Make lemonade!

De-a lungul vastei mele experienţe ca angajat (aproape 11 luni), am realizat că acest lucru mirific - şi anume muncitul pe o leafă care nu compensează efortul depus, la un şef care te foloseşte pe post de păpuşă de mânuit, care îţi înfrânează absolut orice soluţie creativă, pentru care drepturile salariatului la concediu, zile libere legale, odihnă, recreere în timpul orelor de muncă nu există - nu este pentru mine.

Că nu or fi toţi aşa, cred. Dar în linii mari, judecând după nemulţumirile tuturor cunoştinţelor mele în acest domeniu, e clar că nu se merită nici un moment să munceşti ca un sclav. Pentru că da, asta suntem toţi în această situaţie - SCLAVI.

Mă rog, ca să nu o lungim, dau şi eu un anunţ:

"Sclav (se poate citi şi lefegiu), caut stăpân, cer salariu direct proporţional cu efortul depus, bonuri de masă, telefon, maşină dacă se poate, respectarea zilelor de concediu. Oi cere mult? Ah şi nu, nu va fi definitiv sau pe termen lung, nu voi îmbătrâni acolo. Doar cât să mă pun pe picioare :D"