Vreau!

Am chef
...să fac dragoste pe plajă
...să citesc întinsă în iarbă
...să privesc animăluţele din apă (nu neapărat din Marea Neagră)
...să simt adrenalina unei sărituri de la înălţime
...să descopăr un loc pierdut de restul lumii
...să mă plimb prin ploaie caldă de vară
...să mă joc, la fel ca în copilărie
...să zbor...

Reflecţii

" - Eşti supărată?

- Sunt gânditoare, sunt visătoare, îmi fac planuri de viitor şi mă văd în atâtea ipostaze. Îmi fac griji că nu sunt bani, îmi fac griji că nu vreau să îi câştig ca 90% din populaţie. Mă frământ să îmi imaginez şi să găsesc soluţia pentru viaţa perfectă, dar imediat mă întreb: oare chiar există şi oare chiar o doresc? Şi apoi mă găsesc între trecut şi viitor. Deci poate doar prezentul contează? Să trăieşti ca şi cum nu există viitor? Sau să trăieşti în aşa fel încât viitorul să fie mai bun decât prezentul? Sau poate se implică una pe alta..Şi închid ochii - mă văd ascunsă în iarbă, mă uit la stele, încerc să aud natura, dar mă trezeşte un claxon şi devin tristă. Sunt frustrată în cutiuţa asta de chibrituri pe care o numim apartament. Aştept cu nerăbdare weekend-ul să evadez. Şi aştept cu o nerăbdare mai potolită aparent, dar care arde mai tare de a scăpa definitiv de cătuşele astea, nu să mă rog pentru 2 zile de permisie. Sunt supărată? Nu, sunt gânditoare. "

Natură..vie

Un weekend. O maşină, prieteni cât să o umple. Bani puţini - de motorină şi ceva de-ale gurii. O pereche de ochelari şi un tub - ambele de snorkeling. Un buletin să-l arăţi la vamă. Tyulenovo, Bulgaria.

Am văzut aşa:

- peştişori de la 2 la 20 de cm (printre care am înotat foarte aproape)

- peşti care se tăvăleau în nisip

- ceva care semăna a peşte cu picioare

- crabi albi şi negri, de diferite dimensiuni

- crab care mânca

- crab cât piciorul meu (aproape l-am atins) - nu pot explica cum m-am speriat când mi s-a părut puţin mai târziu că mă apucă ceva de picior

Am sărit de pe o stâncă de la mai mult de 2 metri de data asta. Şi am făcut o vânătaie de toată frumuseţea alunecând pe pietre. Dar este extraordinar să vezi atâta viaţă sub picioarele tale, de care habar nu aveai altfel. Să te simţi cu adevărat în natură, să asculţi lumea din jurul tău, fără să fii bruiat de claxoane şi motoare, să dormi sub miliarde de stele - pe care să le şi vezi.

Este minunat!

When life hands you lemons, don't be bitter. Make lemonade!

De-a lungul vastei mele experienţe ca angajat (aproape 11 luni), am realizat că acest lucru mirific - şi anume muncitul pe o leafă care nu compensează efortul depus, la un şef care te foloseşte pe post de păpuşă de mânuit, care îţi înfrânează absolut orice soluţie creativă, pentru care drepturile salariatului la concediu, zile libere legale, odihnă, recreere în timpul orelor de muncă nu există - nu este pentru mine.

Că nu or fi toţi aşa, cred. Dar în linii mari, judecând după nemulţumirile tuturor cunoştinţelor mele în acest domeniu, e clar că nu se merită nici un moment să munceşti ca un sclav. Pentru că da, asta suntem toţi în această situaţie - SCLAVI.

Mă rog, ca să nu o lungim, dau şi eu un anunţ:

"Sclav (se poate citi şi lefegiu), caut stăpân, cer salariu direct proporţional cu efortul depus, bonuri de masă, telefon, maşină dacă se poate, respectarea zilelor de concediu. Oi cere mult? Ah şi nu, nu va fi definitiv sau pe termen lung, nu voi îmbătrâni acolo. Doar cât să mă pun pe picioare :D"

Fuck everybody! Just hoping not EVERYbody..

Am realizat că nu mă pricep deloc la oameni. Ori sunt eu prea naivă (a se citi proastă), ori oamenii se schimbă prea repede.

Adică nu trebuie să mă uit decât la numărul mare de oameni pe care iniţial i-am plăcut, dar mi-au făcut mai mult rău. Sau şi mai bine, să ne uităm decât la băieţii de care tind să mă îndrăgostesc. Poate e doar masochismul pe care încă nu reuşesc să îl percep ca ceva real.

În ultimul timp am încercat să iau mai în serios toată treaba cu limbajul trupului. wow! Ce răsturnări de situaţie..

De ce toată lumea care pare drăguţă vrea doar să obţină ceva de la tine? A obţinut, s-a dus şi partea drăguţă din el. Nu s-a obţinut, ţi l-ai făcut duşman.

Odată demult credeam că toţi oamenii sunt buni. Le dădeam "the benefit of doubt" de fiecare dată. Ce dacă toată lumea mă prevenea? Eu ştiam mai bine. De ce ar fi vrut să îmi facă cineva rău dacă eu nu am nici o treabă cu el? Am avut demult un prieten care a încercat să îmi deschidă ochii (într-un mod foarte prost din păcate), dar căruia acum îi dau dreptate. Nu ştiu dacă prin acum înţeleg de acum încolo, sau doar acum, 4 iunie ora 3 dimineaţa.

Love and peace? A bunch of bullshit. Toţi vor ceva de la tine. Au obţinut, tu poţi să dispari definitiv de pe planetă. Nu mai prezinţi interes.

Recitesc ce am scris şi simt prea multă amărăciune. O fi de la prea multe cafele amare. Sau doar de la faptul că devin din ce în ce mai dezamăgită de persoanele care mă înconjoară.

Să îmi schimb mentalitatea sau anturajul? Sau poate sunt doar eu greu de mulţumit?

Un time-out al minţii

Te plimbi prin ploaie: tu, picăturile mari de apă care ţi se preling pe frunte, pe ochi, pe buze; luna amară care îţi călăuzează paşii pe poteca îngustă. Nu ştii unde va ajunge. Ai renunţat la curiozitate pentru moment, a dispărut şi teama de necunoscut. Eşti ca un zombie, ca o păpuşică mânuită de altcineva. Picioarele merg fără tine, fac parte din alt corp. Nu mai eşti tu. Dar nu îţi dai seama.

Mergi pe spirală.

Îţi aminteşti. Oare de ce avem amintiri? Ah da, ca să nu faci în prezent greşelile din trecut. Te-ai hrănit cu trecut, te hrăneşti cu prezent, te vei hrăni cu viitor. Mâncarea în sensul pe care îl ştim nu înseamnă nimic. Oricum vom ajunge să mâncăm pastiluţe sau paste la tuburi în câţiva ani. Adevărata hrană constă în ceva mai mult. Pentru care nu omori fiinţe nevinovate şi rupi plante binefăcătoare. Ci ceva care te poate distruge pe tine, se hrăneşte din tine. Şi te va devora dacă o laşi!

Şi mergi în continuare pe spirală.

Începi să îţi simţi genunchii. Şi degetele de la picioare. Ai recăpătat controlul. Crezi? Hahahaha. Nu ai niciodată controlul. E doar o iluzie. Dar una cu care te hrăneşti, şi nu se hrăneşte şi ea cu tine. Tot e ceva, îţi zici. Şi ploaia se opreşte. Şi poate se face dimineaţă.

Dar luna stă după colţ.

Şi mergi în continuare pe spirală..

Se întâmplă ceva

În sfârşit se întâmplă ceva. Şi la televizor. Nu e doar Gigi Becali care stă de Paşte la închisoare. Ieri a fost cutremur în Italia. Au murit 150 de oameni. Ei şi? O punem ca ştire neimportantă. Alaltăieri s-a "ales" în Republica Moldova. Au ieşit comuniştii. Ei şi Coreea de Nord.. Şi ce dacă?

Azi în sfârşit au ieşit basarabenii în stradă. Pietre, lacrimogene şi focuri de armă. Poate revoluţie. Din câte televiziuni avem, numai Realitatea şi Antena 3 vorbesc despre asta. De ce? Pentru că Becali e mai important. Sunt foarte indignată.

Basarabenii din Iaşi au plecat deja spre Chişinău. Se pregătesc cei din Bucureşti.

Suntem cu sufletul lângă ei.

Update:

- mai mult de 200 de raniti in Italia

- iesenii nu au fost lasati sa intre in Moldova

Marele EU

        De multe ori mi s-a reproşat că sunt egoistă. Că stă în firea mea, că e de la zodie, că e de la educaţie fiind singură la părinţi. Şi am ajuns la concluzia că da, aşa e. Bine, că de multe ori mi s-a reproşat asta nedrept, fără să fiu cu adevărat vinovată, moment în care mi-a sărit capacul şi m-am ambiţionat prosteşte să le arăt că pot fi egoistă la modul urât, e altceva..

          Oricum..news flash..toţi suntem egoişti! Într-un fel sau altul, toţi facem lucruri bune pentru binele nostru. Crede cineva că vedetele fac donaţii şi adoptă copii din lumea a 3a din simplu altruism? Lucrurile bune se fac fie pentru poziţia în societate şi admiraţia pe care le-ar stârni, fie pentru că simpla idee de a face ceva bun pentru altcineva presupune o împăcare mai bună cu sine şi o impresie de măreţie sufletească. Nu-i aşa că te simţi tu mai bine când vezi fericirea în ochii celuilalt?

        E păcat că sunt atât de rare cazurile de altruism adevărat. Şi aici nu sunt de acord cu DEX-ul, care zice că altruismul este doar o atitudine binevoitoare şi dezinteresată manifestată în folosul altora. Nu, altruismul adevărat înseamnă să ai o asemenea atitudine indiferent dacă ţie ţi-ar putea dăuna. Câţi s-ar arunca în râu să salveze o altă persoană dacă ar fi siguri că s-ar îneca? Dacă ar simţi moartea chiar înainte să se arunce că îi şopteşte la ureche..ori tu ori el? Nu ar trebui să iubeşti cu adevărat persoana pentru care ţi-ai da viaţa? Cum altfel să fi dispus să renunţi la starea asta efemeră, şi totuşi atât de preţioasă, care este viaţa?

         Bottom line - egoismul e ceva firesc. Şi nu o să spun că trebuie să îl înfrângem. Egoismul nu înseamnă neapărat ceva rău. Nu mi se pare nimic greşit în a fi egoist, atâta timp cât nu faci rău deliberat altcuiva. E şi asta cred o artă: să ştii unde să te opreşti, să stăpâneşti bine limita dintre bine şi rău. Pe care mulţi însă nu o cunosc.

              Ar trebui să îmi iau un căţel..

Later edit: un prieten zice că dimpotrivă, a salva pe cineva de la înec este egoismul suprem - ai face asta numai pentru a nu te simţi vinovat mai târziu. Atunci ce înseamnă altruism adevărat? Există aşa ceva?

Think happy thoughts

    Zilele astea am fost puţin frustrată. Şi din frustrare în frustrare am ajuns la ideea de secretul fericirii şi al succesului. Acuma probabil toţi aţi dat într-un moment sau altul peste un film pe dc++ numit The Secret, cu paranteza de rigoare că acest film îţi va schimba viaţa. Şi la multe insistenţe din partea lu' Şefu' m-am uitat şi eu la el. Un filmuleţ destul de plictisitor, câţiva oameni care spuneau lucruri pe care ar fi putut să le zică în 15 minute, nu într-o oră jumate. 

    Anyway..ce ziceau ei acolo, aşa ca idee, era destul de interesant. Cam tot filmul se bazează pe Legea atracţiei, un principiu simplu care spune că tot ce se aseamănă se adună - după cum zice şi un vechi proverb. Adică orice gând pozitiv al tău îţi va aduce lucruri pozitive; valabil şi pentru cele negative. Pe scurt, eşti ceea ce gândeşti : orice gând al tău îţi va aduce acel lucru în viaţa ta - indiferent dacă îl doreşti sau nu. Şi cu cât te gândeşti mai mult la un lucru, cu atât îi acorzi mai multă atenţie şi emoţie, exercitând astfel o forţă de atracţie mai mare, ceea ce va creşte şansele să îl aduci în viaţa ta, indiferent dacă este un lucru bun sau rău. Asta pentru că Universul nu "gândeşte" în termeni de bine şi rău. 

    Ceea ce m-a enervat la filmul ăsta e că de fapt nu îţi spune nimic. Că vrea sa te facă să crezi că asta e tot ce trebuie: să gândeşti gânduri vesele; şi să vizualizezi ce vrei să obţii. Total neadevărat. Poţi să te gândeşti tu 500 de ani că vrei un elefant la tine în cameră. Dacă nu te gândeşti şi la cum să prinzi unul sau să îl cumperi, să îl transporţi până acasă şi să găseşti o modalitate de a-l băga în apartament, nu faci nici un kkt. 

    Într-adevăr, primul pas spre a obţine ceva e acela de a vizualiza un obiectiv pe care să te focalizezi. Dar şi de a-l concepe coerent, posibil, de a gândi paşii pe care trebuie să îi realizezi pentru a-ţi îndeplini scopul. Nu ajunge să te vezi la volanul unei maşini ca să o şi primeşti. Şi după ce te-ai gândit tu la toate trebuşoarele astea, nu trebuie să şi acţionezi? Cred că mai nimic pe lumea asta nu s-a realizat fără multe încercări şi experimente eşuate iniţiale. 

    Consider că tot secretul e să ştii să primeşti deschis oportunităţile care apar, să nu pierzi nici o ocazie şi să acţionezi în consecinţă. Asta e toată treaba cu gândirea pozitivă. Dacă eşti vesel, vei fi deschis la ce te înconjoară şi vei atrage persoane vesele. Dacă eşti îmbufnat şi te enervezi la orice lucru mărunt, nu vei mai fii în stare să vezi lucrurile esenţiale şi vei rămâne singur şi nealinat cu nervii tăi. 

    Un lucru atât de simplu, pe care l-am priceput destul de greu. Care mi-a luat ceva timp să îl pot pune în aplicare - şi încă nu îmi merge de fiecare dată, pentru simplul motiv că nu este aşa uşor să îţi controlezi toate gândurile (având în vedere că 90% din ele sunt inconştiente) şi pentru că e mult mai greu să îţi controlezi emoţiile şi să poţi fi vesel chiar dacă ţi se întâmplă lucruri neplăcute.

    Dar acuma că ştiu secretul, succesul  şi fericirea vor veni de la sine cică :))

Dreptul la lene

Am dat zilele trecute peste o lucrare intitulată Dreptul la lene. A fost scrisă în 1883, ca un răspuns la o altă lucrare scrisă în 1848 care vorbea despre dreptul la muncă. Pe scurt, vorbeşte despre forma de sclavie pe care o constituie munca şi despre această mentalitate impusă de societate de-a lungul timpului care ne-a transformat în nişte sclavi - ai cumpărăturilor, ai creditelor, ai publicităţii - adică ai banilor. Este o spirală infernală care pare să nu aibă capăt. 

Iată etapele acestei spirale pe scurt (dintr-o sursă mass-media):

1. Muncim tot mai multe ore şi producem tot mai mult ca să câştigăm tot mai mult – aşa ni se cere «ideologic» de către societatea capitalistă – că doar marii industriaşi/patroni au nevoie de oameni «motivaţi» care să le producă mai mult, să se îmbogăţească ei mai mult; lenea nu e bună, din punctul lor de vedere căci nu muncim pentru ei şi nu ne înregimentăm să le fie lor bine...

2. Produsele, la un moment dat, nu se mai vând, căci sunt prea multe, piaţa e saturată, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriaşi/patroni nu sunt suficiente pentru a face faţă tentaţiei generate de produse; intervine publicitatea care ne convinge să cumpărăm

3. Suntem tentaţi de publicitate, vrem să cumpărăm. Muncim mai mult, să câstigăm mai mult, să ne permitem. Mulţi ne lăsăm tentaţi şi facem şi credite.

4. La un moment dat sunt atât de multe produse pe piaţă că nu mai are cine să le cumpere – dar spirala infernală continuă: că doar continuăm să muncim mai mult, ca să ne plătim creditele, şi... să consumăm mai mult.

5. Dacă tot sunt dispuşi din ce în ce mai mulţi oameni să muncească tot mai mult, de ce să angajeze patronii 10 oameni în loc de 7, sau chiar 5, că doar vor munci suficient cei 5 deja angajaţi, dacă sunt bine prinşi în credite şi dorinţe de consum. Aşa apare şomajul. Astfel, tot mai puţini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/ serviciilor scade, dar nu contează pentru patron căci banii vin şi aşa. În ceea ce priveşte şomerii – este treaba lor !

6. Creditele sunt din ce în ce mai numeroase şi mai mari căci cine intră în cercul lor iese greu

7. La un moment dat piaţa crapă: locuri de muncă, credite, imobiliarele, totul intră în picaj.

După acest algoritm, noi ne-am afla acum în acest al 7-lea moment. Acelaşi autor ne explică faptul că dacă am munci mai puţin fiecare dintre noi, am putea trăi toţi mai bine, şomajul ar scădea - iar nivelul de viaţă al populaţiei s-ar imbunătăţi. Dar nu ar mai câştiga atât de mult patronii.

Acuma, nu îmi dau seama cât de mult sunt de acord cu treaba asta. Îmi sună puţin comunist, dar şi puţin anarhist. Pare logic ce zice aici, totuşi mentalitatea comună nu exprimă oarecum dorinţa fiecăruia de a avea mai mult? De ce să lucrez mai puţin dacă pot mai mult, de ce să nu am mai mult dacă pot? De ce să mai am încă pe atâţia colegi la muncă, să stăm degeaba jumătate din timp şi să câştigăm tot pe jumătate? Sau de ce nu mai bine să am afacerea mea? Sunt de acord că am devenit sclavii publicităţii, că televizorul este o modalitate de manipulare în masă (d-aia nu îl mai folosesc decât cu câteva excepţii), dar dacă eşti atât de fraier încât să pui botul la tot ce vezi de ce te mai plângi? Sunt total împotriva creditelor. Dar de ce să nu vrei mai mult decât ai? Ce e greşit în asta? Totul depinde de tine să ştii cât de departe poţi merge şi unde trebuie să te opreşti. Să îţi dai seama când eşti pe punctul de a deveni sclav şi să întorci foaia.

În ton cu tema:

Civilizaţie

      De sărbători am experimentat civilizaţia. Adică m-am plimbat printr-o Europă evoluată, deschisă, curată; o lume a secolului XXI: Viena, Paris, Bruxelles, Bruges, Amsterdam, Munchen. Am pus poze aici. 

      O experienţă care nu a putut decât să îmi deschidă apetitul, să văd mai multe locuri noi, să cunosc mai mulţi oameni, să experimentez lucruri noi. O excursie care mi-a şi arătat ce înseamnă civilizaţie, nu doar mi-a vorbit despre asta. Care m-a învăţat că dacă vrei, se poate; că dacă îţi menţii o mentalitate deschisă nu ai decât de câştigat; că trebuie să înveţi să te foloseşti de toate resursele de care dispui dacă vrei să evoluezi. 

      Am făcut o pauză de la realitatea crudă a României, pentru 10 zile m-am deconectat de tot ce însemna acasă, de la corupţia şi mizeria în care trăim până la problemele mele legate de şcoală şi viaţă personală. M-am deconectat chiar şi de ce însemna probleme internaţionale. Nu mi-a mai păsat de nimic, decât de ce puteam vedea concret cu ochii mei.

     Dar m-am întors şi am dat de şcoală, de muncă, de plata chiriei si întreţinerii. Creşterea Euro şi criza gazului. Războaie peste războaie.. Parlamentari proşti.. Şi am ajuns la concluzia că ar trebui să fie mai dese momentele în care să mă pot deconecta de viaţa reală.

      Dacă aveţi ocazia, nu rataţi nicio secundă!